SEMNATARII RECLAMĂ POZIȚIA DUPLICITARĂ, ÎN ACORD CU IDEOLOGIA DE GEN, A PROFESOAREI DE RELIGIE
Peste 200 de ONG-uri și intelectuali cer, printr-o scrisoare deschisă, demisia purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, prof. Daniela Ceredeev, ca urmare a poziției sale cu privire la „Manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen”, material care a stârnit deja revolta părinților români, prin conținuturile propuse spre a fi promovate la clase. Societatea civilă reacționează față de viziunea educațională neomarxistă a Danielei Ceredeev, inspector de religie și preoteasă. Iată mai jos textul scrisorii deschise.
Stimată doamnă profesor,
Poziția dumneavoastră, exprimată în cadrul unui interviu difuzat de postul de televiziune Intermedia, în data de 11 noiembrie[1] 2022, cu privire la Manualul pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen[2], este de natură nu numai să trezească nedumerire, ci și să ridice mari semne de întrebare cu privire la probitatea dumneavoastră.
Trimis tuturor ISJ-urilor din țară în format electronic (conform declarațiilor Coaliției pentru egalitatea de gen) și recomandat cadrelor didactice, acest manual a stârnit revolta părinților din întreaga țară prin conținuturile propuse spre a fi promovate la clase.
În calitate de purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, ați afirmat următoarele:
„Manualul e unul care se adresează cadrelor didactice, e un produs al unui proiect al unui ONG. Manualul nu există doar în județul Suceava, el a fost făcut public în întreaga țară și așa se și explică faptul că unele ONG-uri și unele asociații de părinți au avut o atitudine foarte vehementă față de o parte dintre conținuturile din manual. Există mai multe petiții care au fost trimise și către minister, către doamna ministru Ligia Deca, în care, în toate, se semnalează același lucru: că, de fapt, ar fi prematur să ducem astfel de conținuturi în școală, către copii și ele se referă, în general, la drepturile minorităților sexuale. (…) E un manual care se dorește a fi un ghid pentru cadrele didactice. De acolo, profesorii buni își pot lua conținuturile care sunt relevante pentru ei. Îmi aduc aminte acum despre capitole, pentru că am trecut prin manual. E vorba acolo despre discriminare, despre noțiuni fundamentale care vizează egalitatea de gen, cyberbullying, despre stereotipii și prejudecăți, e o realitate că ne confruntăm cu foarte multe dintre acestea (…) N-ar trebui să fie atât de pătimaș dialogul acesta sau, mă rog, monologul.
Asta ați înțeles dumneavoastră, doamnă profesoară? Despredrepturile minorităților sexualeeste vorba în petițiile părinților? Nu dorim să vă jignim crezând că asta ați înțeles. Credem, mai degrabă că afirmația dumneavoastră este o încercare de abatere a atenției de la problemele de conținut semnalate de părinți și de coborâre a discuției în derizoriu.
O altă denaturare a conținutului petițiilor (ne jenăm să o numim minciună) este afirmația conform căreia părinții semnalează că„ar fi PREMATUR să ducem astfel de conținuturi în școală”; cu alte cuvinte, deocamdată nu, dar peste ceva timp, se poate. Nu doamnă, părinții nu v-au transmis așa ceva!
Este surprinzător faptul că purtătorul de cuvânt al unui ISJ și inspector școlar nu știe că orice manual sau auxiliar trebuie să respecte anumite criterii pentru a dobândi aprobare (și – implicit – pentru a fi recomandat), cel mai important dintre acestea fiind conformitatea manualului/auxiliarului cu programa (criteriu eliminatoriu în procesul de evaluare [3]).
În baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, solicităm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1- Care programă conține indicația de a se opera la clasă cu o definiție a genului ca aceea de la pagina 57 a manualului în discuție?
2- Care programă indică posibilitatea definirii în mod diferit a sexului biologic și a genului, așa cum găsim la pagina 57?
3- Care programă conține recomandarea și permite folosirea la clasă a unor exemple precum ce1e de la paginile 196 – 197, prin care homosexualitatea și modul de viață LGBTQ+ sunt prezentate ca fiind normale?
Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu altă fată.
Cristi îi interzice iubitului lui să iasă în oraș cu prietenii lui sau să meargă la petreceri fără el.
4- Care programă conține indicația de a se opera la clasă cu un concept conform căruia „genul”este eligibil și schimbabil?
5- La ce materie li se vorbește copiilor despre „fluiditatea genului” sau normalitatea și „romantismul” relațiilor între persoane de același sex?
6- Care programă școlară recomandă cadrelor didactice (și – implicit – elevilor) materiale care fac trimiteri la site-uri cu conținut licențios?
La pagina 135[4] a manualului în discuție, este recomandat profesorilor (și implicit elevilor) un site de literatură feministă. Iată mai jos un fragment dintr-un poem preluat de pe site-ul recomandat:
[…] „ femeia naște femeia n-are voie
în biserică când e pe ciclu
femeia n-are voie să facă sex înainte
de căsătorie femeia n-are voie să
se iubească cu alte femeie nu are voie
să nu fie atrasă de bărbați
femeia e întreruptă femeia e slabă
femeia e coasta ruptă femeia e virgină
e pură femeia e curvă femeia are p…
femeia are țâțe și cur femeia și-o cere
femeia se fardează femeia poartă fuste
scurte ca să-i excite pe bărbați […]
și știu că dacă întreb ce-i ăla un bărbat
o să aud:
[…] bărbații gândesc cu p… și trebuie înțeleși
bărbații au voie să facă sex când vor
cu cine vor și n-au nevoie de consimțământ
bărbații sunt primiți în biserică
și cu pumnii pătați de sânge
bărbații deschid ușa altarului
și spun doamne iartă-mă
și li se iartă
și violul și violența
și abuzul și hărțuirea
li se iartă că ei ne-au făcut dintr-o coastă.”
Cum se împacă, doamnă, calitatea dumneavoastră de preoteasă și profesoară de religie cu versurile de mai sus, pe care pudoarea nu ne-a permis să le reproducem integral, dar cărora lipsa dumneavoastră de pudoare (și a superiorilor dumneavoastră) le permite să circule prin școli gimnaziale și licee?
Chiar dacă manualul ar servi ca suport pentru un posibil opțional, așa cum afirmați în același interviu, vă amintim că Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii prevede ca „alegerea opționalelor și a numărului acestora – în cazul claselor care au o plajă orară alocată pentru CDS – de către elevi/părinți/reprezentanți legali se realizează pentru fiecare an școlar și se face prin completarea fișei pentru exprimarea opțiunilor, asumate prin semnătură.” (art. 14, alin.1)[5]
Dat fiind faptul că manualul/auxiliarul/ghidul, sau cum doriți să-l numiți, nu figurează nici în lista manualelor, nici în lista auxiliarelor aprobate, pe ce baza legală îl recomandați și îl promovați chiar și după ce ați luat cunoștință de poziția părinților? În interviul menționat ați expediat într-o frază (și aceea departe de adevăr) problemele semnalate de părinți, după care v-ați pierdut în aprecieri legate de conținuturi care nu au făcut obiectul petițiilor părinților.
V-au confirmat părinții români că ar fi dispuși să-și expună, cu bună știință, copiii la conținuturile explicite ale manualului?
Constatăm caracterul duplicitar al discursului dvs. care, departe de a sancționa aspectele revoltătoare pe care vi le-am semnalat din conținutul manualului, deschide posibilitatea folosirii lui „cu discernământ”, riposta societății civile, exprimată deocamdată doar prin petiții, fiind considerată „vehementă” și „pătimașă”! Vă amintim faptul că un manual aprobat și recomandat de Ministerului Educației, nu poate fi aprobat „pe capitole” și nici nu poate fi un „ghiveci” din care fiecare își alege ce-i place, după criterii personale (așa cum sugerați) ci trebuie să fie un instrument pe care profesorul îl folosește cu încredere, fără teama de a fi trimis în instanță pentru corupere de minori sau abuz în serviciu!
Pentru informarea dumneavoastră, precizăm că Legea privind prevenirea și combaterea pornografiei nr. 196/2003 prevede că expunerea în spații publice a unor materiale cu caracter obscen explicit constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la 250.000.000 lei[6]. Aceeași lege explică ce înseamnă acte cu caracter obscen: „Prin acte cu caracter obscen se înțeleg gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public.” (art. 2, alin. 2)
În ce categorie credeți că se încadrează versurile de mai sus, dacă nu în cea sancționată de lege? Vă asumați o reacție în lanț a părinților care își vor invoca drepturile parentale acționând în instanță atât Ministerul Educației, cât și instituțiile subordonate?
Vă mai informăm că, dacă va fi cazul, ne rezervăm dreptul de a solicita instituțiilor competente să efectueze cercetări în cauză, printre altele, și sub aspectul:
Art. 375 C. pen. care incriminează infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri
Art. 221, alin. (4) C. pen. care incriminează infracțiunea de corupere sexuală a minorului
Art. 297 C. pen. care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu
Petițiile trimise ISJ-urilor și Ministerului Educației nu fac nicio referire la „drepturile minorităților sexuale”, așa cum ați afirmat în mod răuvoitor, ci se referă punctual la aspecte care intră în sfera imoralității, precum versurile mai sus citate. Mai exact, părinții își apără propriile drepturi, garantate de legile interne și internaționale. Este profund dezamăgitor modul în care ați abdicat de la misiunea de preoteasă, profesoară de religie, dascăl și mama creștină, situându-vă în tabăra adversă, pe care o serviți fără rezerve.
Dumneavoastră le spuneti elevilor că Dumnezeu a făcut bărbatul, femeia și încă vreo sută de „genuri” spre care pot „tranzita” oricând dacă „nu se mai identifică cu sexul propriu”? Credem că ar fi bine să căutați niste cursuri de reconversie profesională, în vederea unei „tranziții” spre ceva care să vi se potrivească, dacă „nu vă mai identificați” cu statutul de profesor de religie.
Deși sunteți profesor MERITO (și speaker SuperTeach, organizație pe care nu o credităm întrucât promovează „mentalitatea deschisă” a Institutului mormon Arbinger[7]), constatăm că vă este străină menirea școlii de a forma caractere, și nu de a le deforma după criterii și șabloane tot mai străine de ethosul românesc și de bunul-simț proverbial al acestui popor, din care vă trageți și dumneavoastră, stimată doamnă!
Ca profesor de religie, considerați acceptabil atacul la adresa valorilor creștine prin prezentarea mersului la biserică și a postului ca pe niște corvezi? Nu vă deranjează deloc denaturarea grosolană a sensului acestor practici creștine și folosirea lor ca exemple de violență și abuz?
„Sabina îl amenință pe iubitul ei, Alin, că va fi pedepsit de Dumnezeu dacă nu merge la biserică.” (pag 196)
„Mara îi aruncă iubitului său mâncarea ce conține carne/ ouă/ lactate în timpul Postului Paștelui și încearcă să o oblige (sic!) să respecte aceleași reguli bisericești pe care le respectă ea.” (pag 197)
Vă amintim, doamnă, că promotorii acestei viziuni educaționale „progresiste” și neomarxiste, pe care vedem că o adoptați fără rezerve, sunt tot aceia care cereau scoaterea icoanelor din clase și a religiei din școală, iar credința continuă să-i deranjeze, lucru pe care îl recunosc deschis.
În concluzie, poziția dumneavoastră – plină de echivoc – ofensatoare la adresa părinților români ne determină să vă solicităm demisia urgentă din postul de purtător de cuvânt al ISJ Suceava, retractarea afirmațiilor manipulatoare difuzate în spațiul public pe tema Manualului pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen, precum și retractarea afirmațiilor neadevărate atribuite părinților petiționari.
Solicităm ca răspunsurile la întrebările conținute în prezentul document să fie trimise semnatarilor în termenul legal, pe următoarele adrese de email: contact@aliantaparintilor.ro, federatiaprovita@gmail.com, asociatia.jadl@gmail.com, office@alianta-familiilor.ro, medici.consinformat@aol.com, contact@stareadelibertate.ro
Solicităm număr de înregistrare pe adresele de email de mai sus.
Cu atâta stimă câtă considerăm că meritați,
SEMNATARI
1- Alianța Părinților, București – prin Președinte Cristian Filip
2- ASOCIAȚIA pentru APĂRAREA FAMILIEI și COPILULUI, prin Președinte Virgiliu Gheorghe – biofizician, doctor în bioetică
3- Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetice – prin Președinte prof. Gabriela Alexandru.
4- Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților – București, prin Președinte avocat Marina-Ioana Alexandru
5- Alianța Familiilor din România – prin Președinte avocat Petre Costea
6- Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept – prin Președinte avocat Elena Radu
7- Asociația Christiana București – prin Președinte Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
8- Asociația Medici pentru Consimțământ Informat – Președinte Dr. Anca Nițulescu, Doctor în Medicină
9- Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni Suceava – prin Director Dr. Mircea Pușcașu
10- Asociația Calea Neamului – prin Președinte Dr. Mihai Tîrnoveanu
11- Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita – prin Președinte, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc
12- Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Constanța, prin Președinte Marcel Bouroș
13- Fundația Sf. Irina – prin Președinte Dr. Popescu Ema Mădălina
14-Asociația Bucovina Profundă – prin Vicepreședinte Constantin Barariu
15- StareaDeLibertate – București – prin Președinte Pompiliu Diplan, specialist IT
16- Asociația de Reconstituiri Istorice Ferdinand I – prin Președinte Liviu Burcea
17- Liga Pentru Identitate Națională – prin Președinte Paul Ghițiu, publicist
18- Fundația Pentru Oameni – prin Director Cornel Constantin
19- Asociația Europa Veche – prin Președinte Nadia Parascanu
20- Asociația Pro Decizii Informate – prin Stoian George – Daniel, economist
21- Asociația Familia Ortodoxă – prin Președinte Ionel Ieremia
22- Asociația Familia Românească – prin Vicepreședinte Cătălin Stanciu
23- Asociația Tradiția Românească – prin Președinte Elena Alexa
24- Asociația Scut Botoșenean – prin Președinte Bogdan Cărăușu- jurnalist
25- Asociația Straja Carpaților – Buzău, prin Președinte Cătălin Ioniță
26- Asociația Neamunit – prin Președinte Aureliu Surulescu
27- Frăția Ortodoxă – prin Președinte Dan Grăjdeanu
28- Asociația Prologos – prin Președinte Ciprian Buzner
29- Asociația Down Art Therapy Tg. Jiu – prin Președinte Buțu Radu Bogdan
30- Asociația Firește – Timișoara, prin Președinte Horea Preja
31- Asociația Provita Filiala Galați – prin Președinte Costache Sabina
32- Fundația Creștină Evanghelică „Harul” Zalău – prin Președinte Constantin Joldes
33- ASCIOR – prin Președinte Nicolae Mușat
34- Asociația Auto Epoca – prin Președinte Viorel Burcea
39– Asociația Sprijin Fără Frontiere – prin Președinte Pungilă Magdalena
40– For God’s Children International – prin Președinte Pungilă Mihai
41- Euro Education Federation – prin copreședinte Cristina Cioabă
42- ASCOR –Filiala Tg. Jiu – prin Președinte Cîrcel Popescu Georgiana
43- Asociația Medicală Concordia 2006, prin Președinte dr. Cristinel Păsălău
44- Asociația „Basarabii”, prin Președinte Eduard Dumitrache
45- Asociatia Creștin Ortodoxă Mama Olga – prin Președinte Ciprian Arsene
46- Asociația Liga Părinților pentru Educație, prin reprezentant Liviu Lupescu
47- Asociația Pro Vita Sfântul Brâncoveanu – Filiala Pitești, prin Președinte Toma Radu Denis
48- Asociația „Darul Vieții” Timișoara – prin Președinte pr. Ioan Chișărău
49- Asociația pentru Libertatea Românilor, prin Președinte prof. Nicolae Livadă
50- Asociația Paradigme educaționale, prin Președinte Felix Godeanu
51- Asociația EURO HOUSE Roșia de Amaradia, prin vicepreședinte Cosacu Dorinel
52- Asociația „Fiii Lupșei”, prin Președinte Corcodel Viorel
53- Asociația Cataleya / Yris, prin Președinte Chiriță Costache Ramona
54- Asociația „Străbunii Europei” prin Președinte Susman Dorina Carmen
55- Asociatia Simplu, prin Vicepreședinte bioinformatician Leonard Vancu
56- Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, prin Președinte Elena Sechila
57- Asociația Civic Media, prin Președinte Victor Roncea
58- Asociația Pro Consumatori, prin Președinte conf. univ. dr. Costel Stanciu
59- Asociația Sarmizegetusa Regia, prin Președinte Mihai Alionescu
60- Asociația Dor de Vatră, prin Vicepreședinte Aurica Bogojel
61- Asociația Sfântul Stelian, prin reprezentant Mitra Petre
62- Asociația ASTRADROM, prin Președinte Anca Avram
Se alătură demersului:
1. Conf. Univ. Dr. Floarea Damaschin, medic primar igienă
2. Christa Todea-Gross, medic
3. Conferențiar Univ. Dr. Popescu Cristian George
4. Prof. Dr. Ing. Mihai Popescu – Universitatea Politehnică din București
5. Roșu Florin – Dr. CMI
6. Monica Dobrea Claudia – Șef lucrări Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași
7. Dobrea Dan Marius – Prof. Univ. – Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași
8. Prof. Vasilica Roată
9. Prof. Popa Olimpia
10. Prof. Drăghiță Adriana
11. Liviu Lupescu – Jurist
12. Daniela Nicoleta Holostenco – biolog, cercetător științific gr. III
13. Cotet Ionuț – inginer
14. Dan Cezar Avarvarei – jurist
15. Prof. Roxana Costeanu
16. Arhitect naval – Oana Gheorghiță
17. Arhitect naval – David Gheorghiță
18. Educator – Cobeanu Zenaida – Minerva
19. Educator – Ciuciulete Zenovia
20. Prof. Daniela Stroe
21. Prof. Adriana Stan
22. Prof. Adina Comsulea
23. Prof. Drăghiță Adriana
24. Iulian Capsali – publicist
25. Hagimă Georgiana – medic primar obstetrică-ginecologie
26. Cioroiu Alina-Victoria – fizician medical
27. Dr. Roșu Liana – medic primar neurologie
28. Păluțiu-Vlădică Claudia – designer
29. Roșu Ioan – inginer
30. Halasz Ioana Maria – jurnalist
31. Pop Raluca Maria – jurnalist
32. Irina Nastasiu – jurnalist
33. Prof. Placintă Lucreția
34. Prof. Aida Gelati
35. Dr. Cătălina Rudencu- CMI.
36. Pr. Petru Orastie
37. Ieromonah Eftimie Mitra
38. Ieromonah Adrian Teodorescu
39. Arhimandrit Hariton Negrea – Mănăstirea Petru Vodă
40. Pr. Alexandru Cotoraci – Dr. în teologie
41. Pr. Adrian Orășanu
42. Pr. Andrei Al. Dascălu
43. Pr. Prof. Nica Vasile Alexandru
44. Pr. Ioan Radu Kosztner
45. Pr. Pompiliu Gavra
46. Pr. Mihai Adrian Ichim
47. Pr. Cristian Prună
48. Pr. Ciprian Cristian Tripa
49. Pr. Liviu Iștoc
50. Pr. Nicolae Sănduț
51. Pr. Florin Sorin Roșca
52. Pr. Marius Stratulat
53. Pr. Flavius Lazăr
54. Pr. Ioan Ile
55. Pr. Andrei Bărcaș
56. Pr. Marian Gavrilas
57. Pr. Gigel Roată
58. Pr. Florin Spanache
59. Pr. Feieres Marcel
60. Pr. Ovidiu Vili Stroe
61. Pr. Eugen Comșulea
62. Pr. Vasile Stan
63. Pr. Iosif Abrudan
64. Pr. Dan Petruse
65. Pr. Calin Georgescu
66. Pr. Avram Daniel
67. Pr. Aurel Arion
68. Pr. Marius Tunea,
69. Pr. Florin Oltean
70. Pr. Marius Popa
71. Pr. Dumitru Dospin
72. Pr. Cornel Ciucian
73. Pr. Ioan Scânteie
74. Pr. Ciprian Șutu
75. Pr. Avram Cornel
76. Pr. Stanc Nicola
77. Pr. Prof. Univ. Dr. Emil Jucan
78. Pr. Dr. Tudor Budeanu
79. Pr. Petru Voichescu
80. Pr. Călin Mihuț
81. Pr. Ilie Rădac
82. Pr. Popa Ioan Marius
83. Pr. Mihai Ciolocoi
84. Pr. Marius Stănilă
85. Pr. Emilian Uricaru
86. Pr. Claudiu Zgaroncea
87. Pr. Cosmin Voinea
88. Ieromonah Nectarie Apostol
89. Ing. Bogdan Florina
90. Ing. Ioan Roșu
91. Ing. Gheorghe Butișcă
92. Ing. Maria Nistor
93. Ec. Mihaela Rădulescu
94. Florin Crișan – istoric
95. Liliana Silaghi – istoric
96. Sorin Lucaciu – istoric
97. Ing. Dr. Țepelea Liviu
98. Prof. Mariana Roșu
99. Prof. Florian Victor Irimescu
100. Prof. Adina Comsulea
101. Prof. Gavriluț Dumitru
102. Prof. Serafim Maria
103. Prof. Nica Al. Vasile
104. Prof. Ionela Roxana Spanache
105. Prof. Adina Stan
106. Prof. Irimescu Livia
107. Prof. Bradea Adina
108. Prof. Anca Apetrei
109. Prof. Monica Băcilă
110. Rebei Carmen – Daniela, avocat
111. Filip Diana Florina-medic specialist
112. Vasile Osoianu-programator
113. Prof. Maria Osoianu
114. Irina Osoianu-medic rezident
115. Maria Gavrilovici-medic rezident
116. Daniel Cantoreanu-inginer software
117. Cristina Niga-medic rezident
118. Cristiana Tapaloaga-medic rezident
119. Ioana Miron-Gherghel-student medicina
120. Iulian Miron-Gherghel-medic rezident
121. Cornelia Filote-medic rezident
122. Teodor Pascariu- teolog
123. Boca Roxana-medic specialist
124. Tuca Andrei-inginer construcții
125. Bogdan Boca-inginer cadastru
126. Oana Boca-medic specialist endocrinologie
127. Maria Pascariu- medic primar
128. Ovidiu Comanac – absolvent teologie și istorie
129. Prof. Ivascu Emanuela-profesor
130. Ivascu Alexandru- teolog
131. Cazacu Nona-asistent medical
132. Cazacu Tinel-contabil
133. Cazacu Andreea-student medicină
134. Prof. Otilia Boghian
135. Carmen Boghian-biolog
136. Darie Alexandra-biochimist
137. Dutu Ștefan-biolog
138. Filip Ioan-învățător
139. Maria Gherghel Alexe-medic rezident
140. Ipatov Iulia-asistent laborator
141. Ipatov Antonie-student medicină
142. Ipatov Ana-Maria-masterand limbi străine
143. Prof. Vogel Roland
144. Pr. Traian Blaj
145. Antonia Felipov – educator
146. Prof. Mirela Maria Dincă
147. Ella Drăgușin – ing. chimist
148. Rădăcină Irina Iuliana – avocat
149. Rădăcină Felicia – avocat
150. Rădăcină Sergiu – avocat
151. Dehelean-Rădăcină Cristina-Maria – avocat
152. Șerban Roxana Paraschiva – asistent farmacie
153. Prof. Comăneci Lidia
154. Prof. Drăghiță Adriana
155. Prof. Stan Lucica
Lista de semnatari rămâne dechisă!
[3] https://lege5.ro/gratuit/gezdanjxhe/criterii-pentru-evaluarea-stiintifica-a-proiectelor-de-manuale-scolare-metodologie?dp=gqzdcnrxgm3tk
[5] https://lege5.ro/gratuit/gqzdmnzvga2q/metodologia-privind-dezvoltarea-curriculumului-la-decizia-scolii-din-05022021
[7] https://www.activenews.ro/opinii/Mormonii-si-Miscarea-New-Age-au-trecut-la-re-educarea-Romaniei-printr-o-Retea-de-Milionari-in-Euro.-SuperTeach-sapa-Biserica-Ortodoxa-Romana-de-la-Sihastria-Putnei.-SCRISOARE-DESCHISA-a-societatii-civile-romanesti-catre-SFANTUL-SINOD-al-BOR-176206
Alătură-te AP! Pentru copiii tăi.