Profesorul Mircea Miclea este cel mai recent nume important care se alătură criticilor noilor modificări aduse sistemului de învățământ propuse și anunțate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al învățământului, spune că reîmpărțirea anului școlar din semestre în cinci module este o măsură care va avea un „efect deficitar” asupra procesului de învățare, pentru că va fragmenta și mai mult anul școlar.
El a criticat și renunțarea la teze, pe care o numește „o mare greșeală”.
„Practic, aceste segmente erau dinainte, doar s-a introdus o vacanță obligatorie pentru toată lumea, nu doar pentru cei din clasele I-IV. Practic, impactul acestei schimbări asupra performanței de învățare a elevilor cred că este nul. Poate că este chiar deficitar, pentru că fragmentează și mai mult anul școlar, după câte mi-am dat eu seama, dacă se va lua în seamă și faptul că se va renunța la teze, ceea ce ar fi o mare greșeală pentru că ar fi fost singura modalitate prin care se luau principalele lucruri care trebuiau reținute de legi, atunci e clar că mișcarea este complet greșită. Această reîmpărțire și fragmentare excesivă a anului școlar este o revopsire a realității,” a explicat Mircea Miclea, citat de EduPedu.
Mircea Miclea a precizat că este esențială creșterea numărului de zile de învățare. – integral pe R3media.