Apel contra „educației sexuale”

Profesor Mihai FLOAREA
Distribuie:

Iubiți concetățeni,

Lăsați copiilor voștri puritatea, bucuria luminii, descoperirea iubirii părintești și frățești!
Inițiați-i în rugăciune, smerenie și altruism, nu în descoperirea sexualității precoce și a murdăriei sufletești a unor adulți stricați la minte și la trup!

Părinți și dascăli, trebuie să ne unim forțele spirituale și materiale, împotrivindu-ne ferm maculării Școlii prin programe pedagogice „corect politice”, deja falimentare în țările de origine.

Nu există rațiuni medicale, psihologice și pedagogice pentru „educația sexuală”, după cum ar constitui absurdități „educația pentru ficat / brațul drept, stîng etc.” Organismul uman este un tot spiritual-trupesc și nu pot fi disociate ori tratate preferențial anumite organe cu funcțiile fiziologice aferente.

N-are ce căuta în Școală o gîndire schizoidă, caracteristică unor persoane obsedate sexual; nu se justifică o mentalitate așa-zis modernă, dezinhibată, precum aceea ce se dorește impusă acum în România de ONG-uri de inspirație occidentală.

Insuficient argumentată științific, „educația sexuală” este menită, de fapt, asigurării profiturilor uriașe ale unor concernuri medicale și ale traficanților de carne vie, promovînd o ideologie ruptă de tradițiile românești, de cultura și de credința românilor.

Sîmbătă, 16 Prier 2016, București

Prof. Mihai Floarea

Tags:

Fii membru / simpatizant

Vino alături de noi!